fiind în febra absolvirii stau și mă gândesc: "oare am crescut în vreun fel în acești patru ani?" uitându-mă un pic la viața mea, la așteptările mele mă apucă panica pentru că îmi dau seama că, mai mult sau mai puțin, sunt aceeași copiliță ce parcă tot așteaptă ceva. într-un fel e de bine, înseamnă că sunt consecventă, îmi plac și urăsc aceleași lucruri și oameni. așteptarea mea de la viață e tot aia, una singură și nici cum nu pot ajunge la ea... oare nu ar fi cazul să mă resemnez și să accept că probabil unii oameni nu sunt de rangul nobilelor sentimente? sunt obosită și mă copleșesc instinctele animalice. dacă aș ști că se mai poate, aș mai încerca dar, nu avem de unde să știm ce și cât se poate.
cam asta a fost prima mea experiență la cumpărături. nimeni nu mi-a furat niciun banuț, deși eram mică și neajutorată. în zilele astea, totul e calculat și monitorizat electronic. mă duc la cumpărături și mă gândesc că suma de pe bon e cea corecta, cum să mă fure un aparat atât de performant? știu eu mai multă matematică decât calculatorul? să fim serioși.
într-o zi, îmi spune al meu prieten să fiu atentă, să verific mereu bonul după ce cumpăr ceva, că el a fost la billa și în loc de o pungă de cipsuri, pe bon îi apăreau trei. nu l-am luat tare în serios, mai mult din comoditate, iau marfa, plătesc, arunc bonul, îmi văd de viață. asta până câd am fost împreună la cora unde am pățit că pe raft era afișat un preț, pe bon altul. explicația ar fi fost, că nu au apucat să schimbe prețul în calculator. păi, nu scoate la vânzare, până nu știi că e totul în regulă!
cam ăsta e sistemul, poti fi furat cumpărându-ți o pâine. azi 50 de bani, mâine 2 lei, eu, tu, celălalt, și uite așa s-a mai descoperit o metodă de a face profit de pe urma noastră.
mă mai întreb doar: OPC-ul de ce există? pe cine apără?
eu nu vreau ca dumnezeu sa îmi îndeplinească dorințele. vreau să mă facă să îmi dau seama că ceea ce îmi doresc îmi face sau nu bine.
azi, in fine, de ceva vreme, dar azi m-am hotărât că vreau ceva și tot astăzi această dorință mi s-a îndeplinit.
acum stau și mă tot gândesc e bine pentru mine sau nu?
...luptei împotriva tuberculozei epidemice, conform wiki, însă pentru mine a fost o zi a respingerii. de parcă aș fi satana:
-te lepezi de satana?
- nu, mă lepăd de mădă!
ziua asta de sărbătoare a început cu mama. am fost până în dej și cum am intrat pe ușă mă ia mama cu "da' când pleci?"... ăă, amu am vinit, wtf? și-mi tăt explica cum am picat io intr-un moment prost și că n-are chef de mine așa că mi-am zis că-i mai bine să mă întorc la cluj.
pe drum îmi sun boyfriendu: ”ce faci diseara?”, poi că blablabla și bla bla bla, de unde am dedus că nici prin partea aia nu-s binevenită.
închid, sun si io o prietenă, ”că hei, ce faci, n-ai chef să ieșim?” poi că nu, ca de la 22 la 3 dimineața am planuri (nu vreau să știu), dar am putea să ne întâlnim undeva între 21:59 și 22:00. apreciez dar nu...
mă resemnez io și mă duc acasa, în cămin. nimeni în cameră, îmi pun pijamaua, pornesc serialu' și m-apuc să-mi fac niște sendvișuri calde cand deodată..... aud cheia în ușă și-un: ”oh, mădă, ești acasă, haha, um... ce faci?”, colegă-mea de cameră cu noua ”achiziție” în spatele ei.
da-n puii mei? cu ce v-am greșit de peste tot vă-ncurc? n-am voie să am și eu un loc al meu unde să zac liniștită?
that was a fuckin awkward day!
de ce nu vreau/mi-e lene să dorm?
pentru că simt ca mi-e prea scurtă viața
când mă trezesc e noapte
când ajung acasă e noapte
când să mai traiesc?
ajung acasă seara și tot ce vreau să fac e să dorm. dar mă abțin pentru că după ce mă trezesc trebuie să merg iar la lucru și când ajung iar acasă mi-e somn și vreau să dorm și tot așa....
... am ajuns să dorm câte cinci ore pe noapte
acum mi-e somn și vreau să dorm!
de la o vreme încoace am început să îi privesc pe oamenii din jurul meu altcumva. de când am realizat că eu văd prietenia altfel decât restul lumii am început să îi privesc ca pe un experiment. nu mă mai miră nimic la comportamentul lor.
concluzia e simplă: oamenii sunt răi și meschini. manipulează și calcă în picioare doar pentru a-și atinge scopurile. mint, mint și.... mint.
minciuna e un drog în ziua de azi. minți azi despre un lucru minor, mâine despre două și tot așa, în progresie aritmetică.
dar, sunt și eu om și am suflet și prostii din alea. deși încerc să mă educ să nu mă atașez de oameni, mai dau chix din când în când.
îmi pare rău și mă întristez când realizez că persoana pe care am îndrăznit să o privesc ca pe un potențial prieten are total alte principii de viață și trebuie să...”îi dau drumul”.
îți spun acum ”drum bun”, de aici încolo suntem doar cunoștințe. o să-mi lipsească discuțiile noastre!
ceea ce imi place cel mai mult la mine esti tu.
