doișpe ani și inca doare

 cat de tare? de la an la an mai tare... 

tu să mă cauți

acum trei ani, după ce am venit în frankfurt, într-o seară în care orașul își vedea liniștit de viața privată de după muncă, eu încă mai eram la birou ca să încerc să umplu cu trudă lacunele pe care necunoașterea limbii mi le lăsa în urmă. în acel peisaj învăluit de-o liniște resemnată îmi apare o notificare cu numele tău pe telefon. tu, cel pe care-l așteptam de opt ani să-mi de un semn, mi-ai aparăut din senin, în sfarșit în notificari. era doar o notificare a aplicației de chat care mă informa că ai început să folosești și tu aplicația asta. am intrat de nenumărate ori în fereastra de chat în care la o simplă apăsare a ecranului te aduceam mai aproape de mine, acolo unde te așteptam să te întorci de atâția ani. aici unde știu eu că ți-e locul dar tu încă ți-l cauți. 

ce era să fac eu cu această notificare? îmi promisesem că nu-ți mai cerșesc atenția, iubirea nici atât. la puțin timp după asta aceeași notificare, de pe altă aplicație. ce înseamnă toate astea? de ce eu te văd și tu nu? de ce pentru tine povestea noastră nu a însemnat nimic iar pe mine m-a marcat pe viață?  

aproape unșpe ani... (viața iubire)

pentru că n-am avut putere sa scriu la fix zece, dar toată vara m-am gândit la amărâta aia care acum zece ani în locul ei prefarat din tot universu'-i minuscul, vama veche era abandonată de cel căruia i-a dăruit inima. "în fiecare zi", ăsta e răspunsul întrebarii pe care nu mi-o adresează nimeni. "în fiecare zi, asta în zilele bune când nu e de mai multe ori pe zi", atât de des mă gândesc la tine, cel care mi-ai furat șansa la o viață (s)în/din/cu/pentru(/s) iubire.  

p=ui .. și detaliile :)

ahahaha o mai știți pe proasta aia cu galbenul ei verde care se credea nul? mno vreau sa vă mai zâc... s- o ajuns... excact acolo une a-ți văzut-o voi, adică exact acolo unde o vrut ea să o videț... mhehehehe. știu să vă zic toate astea pentru că io-s aia. îs proiectant în electroenergetică pentru al cincilea cel mai mare aeroport din europa, fraport din frankfurt pe main, germania. doamne cum sună asta... dacă îmi ziceai acum zece ani despre asta, adică fix după absolvirea faculății aș fi zis că ...

vibrații 2020

când ești cunoscătoare de legi ale naturii î-i ești recunoscătoare pentru puterea-i infinită de a-ți desfășura utopia în acest timp și spațiu.
lipsa controlului asupra propriului haos este ceea ce ne împinge să alegem să trăim o viață aleasă de alții când avem puterea de a ne crea propria poveste.
haos-ul e sumbru, negru și infernal. în haos domnesc toate friciile și sentimentele.

amintiri ale sentimentelor.

nimic

totul

destul

suficient

''suntem nepoatele vrăjitoarelor pe care ați ratat să le ardeți''

un citat hip de pe fb-ul zilelor noastre. pă ingliș, evident, doar cine să se mai ocupe la noi de protejarea moștenirii primite de la surorile noastre primordiale?

de când mi-o dau pe bullshit-uri new age am început să am curaj să-mi las viața în mâinile destinului. la întrebarea: ''da' totuși, eu cine sunt?/de unde vin?/ ce mi-am propus viața asta? am primit răspuns: ''ești creatorul''. holly shit! poți alege să fii exact cine vrei tu să fii. no și de aci începe distracția: cine vreau să fiu când pot să fiu oricine? am fost năcăjită rău să am asemenea responsabilitate pe umeri. ăsta pare așa un task mai potrivit pentru niște zei, gen... dumne...zeu!

am învățat că, decât să te lupți împotriva unui sistem, mai bine îi cauți și-i repari fisurile. am hotărât să mă joc. sunt mădă hruban și accept provocarea de a-mi împlini destinul.

am crescut într-un cuib de vrăjitoare. din punctul meu de vedere vrăjitoarele au fost primii energeticieni ai planetei. mie mi-a fost mult mai ușor să înțeleg vrăjitoria aplicând cunoștințele de fizică cuantică și energetică pe care le-am dobândit până acum. ''liniștiți-vi-ți'', dragi bărbați: vrăjitoarele există, voi le-ați creat.

ce este o vrăjitoare? well... o femeie. pot și bărbații să fie vrăjitori, bineînțeles însă forța creatoare a bărbatului este alimentată altfel față de forța creatoare a femeii. ca să vezi, femeia, cărând după ea portalul creator, uterul, este direct conectată la generator. creația se naște prin durere pentru că așa i-a spus dumnezeu evei: ''în dureri vei naște copii''. evident, lecție învățată din fitness, te doare când rupi bucăți din tine ca să te dezvolți. nouă femeilor ni se activează puterile de la prima sângerare. bărbații, orbiți de invidia puterii noastre ați reuțit să ne înhibați sufletul ca unui pui căruia îi tai aripile cu brutalitate în loc să fiți recunoscători pentru accesul în universurile noastre pe care vi-l permitem iubindu-vă. ne-ați ars de vii, ne-ați pus să cerem îndurare și acum ne mirăm de ''abominațiile naturii''.

cel mai probabil stau eu prea drept și judec strâmb dar întrebarea asta mi-a rămas mereu în negura neclarității: cum mama naibii să te aștepți să dai viață unui personaj mistic ce trăiește doar în imaginația ta arzând femei istețe fără să te gândești că această acțiune ar putea avea vreo consecință?

2018, blessed be!

îi ceva cu anii fără soț. 2019? ăsta pare a fi doar un an de umplutură până aparele marele 20-20. așa am zis și de 2007 despre care am ajuns să scriu că a fost ''cel mai fain an evăr''. amu' om vedea, duoamne agiută-i să fie ''ce trăbă''!

anul 2018 l-am început pe la sfârșitu' lu' februarie - începutu' lu martie (normal că eu funcționez după alte calendare). cu o depresie. mă părăsise iubitu' pentru mă-sa.
evident că panicile mi-au umbrit toată existența instant. e dureroasă ruptura despărțirii de un prieten și no, cu foștii în waaay to awkward să rămâi prieten.

martie- aprilie am început să mă enervez și-am găsit ambiția să pun capăt acestui ciclu de întrebări fără răspuns. mi-am făcut curaj să văd răspunsuri. de ce mi se întâmplă ceea ce mi se întâmplă? de ce mă mușcă câinii de cur noaptea-n creierii munților? de ce atrag doar relații și bărbați de câcat?

aprilie- mai îmi acceptasem deja statutul de femeie singură la aproape treizeci de ani și-am început să-mi focusez atenția spre mine. am avut șansa să-mi redescopăr visele și am început să alerg spre ele.

iunie- iulie am hotărât să mă opresc din a-mi căuta scuze. îmi era frică să mișc orie singură, am căutat parteneri: în iubit, o fujit. în prieteni, or strâmbat din nas.

august- sepetembrie i-am dat drumul la activitate. singură, singurică cu inima cât un purice cu un bagaj de îndoieli. am ajuns la capătul labirintului. de acum sunt conștientă.

octombrie- noiembrie am îneput să înțeleg și să accept religia și m-am apropiat de shamanism.

decembrie: am apucat să-mi disciplinez enegiile emoțiilor prin kickbox.

ianuarie-februarie: m-am ambitionat să continui să-nvăț să mă dau cu placa

2019, bine ai venit!