le ştiam doar prenumele: laura şi laurenţiu. mi le-au comunicat cei doi coechipieri ai mei în timp ce stăteam să-i pândim. eram toţi la colţul vestic al clădirii unităţii din spatele căminelor din observator, acolo unde era, cândva, terenul de sport. colegii îmi erau chiar lângă zid, iar eu în spatele unui tufiş, vedeam perfect intrarea principală. în timp ce îmi pregăteam arma băieţii îşi pasau unul altuia sarcina de a apăsa trăgaciul. discuţia le-a fost întreruptă de sunetul armei mele. au amuţit instat şi şi-au întors privirile spre mine. am tras aer în piept şi am mai tras o dată. laura a fost prima în vizorul meu. o femeie frumoasă înaltă, păr buclat prins într-un coc tip banană. avea palton muştar pus pe umeri. nu i-am văzut decât profilul, dar a fost suficient să-mi dau seama că era o femeie frumoasă. în mintea mea aşa a rămas, aşa va fi mereu: o femeie frumoasă. îl ţinea pe laurenţiu cu braţul drept. s-a prăbuşit în tip ce braţul mângâia partea stângă a bărbatului. acum era pe jos, cu profilul stâng spre exterior, încă i-l mai vedeam. laurenţiu nici nu apucat să-şi dea seama ce i s-a întâmplat laurei căci a şi urmat-o. m-am întors spre colegii mei, aceştia erau încă muţi aşa că am plecat. m-am simţit vinovată maxim cinci minute, după care mi-am continuat rutina obişnuită.
dacă blogul meu ar fi o carte acum aş începe să scriu volumul doi. dacă până acum am scris despre ofuscări adolescentine, acum simt nevoia sa scriu despre cum mi-am dat seama că viaţa e pur şi simplu SIMPLĂ. staţi liniştiţi, o să urmeze şi volumul trei... căci doar ce urcă trebuie să şi coboare... mai putem spune că nu suntem înconjuraţi de matematică când vedem clar că viaţa e o sinusoidă? dar până la acel volum trei am de trăit o viaţă liniştită, sunt studentă, mă doare în pulă (doar nu-s la poli degeaba)!
* să intru în peştera muierii
* cetăţile ponorului
* să mă urc pe omu
* să mă urc pe moldoveanu(nu al meu... ci muntele
)
* să văd vulcanii noroioşi
* să văd franţa/paris
* auschwitzul
* polonia/ wawel
* polonia/ cracovia
* londra
* grecia
* spania
* timişoara
* chişinau
* peleş
* bran
* sighişoara
* salina ocna dej
* braşovul
* biserica neagră
* bucureşti
* sibiu
* delta dunării
* alba iulia
* cetatea medievală din drobeta turnu severin
* tg jiu - brâncuş
* cetatea deva
* castelul banffy-bonţida
* cheile bicazului
* cheile rametului
poate că "noi" nu s-ar fi format dacă în ultimele zile din a doişpea nu ar fi ascultat diriga alternosfera în timp ce încheia medii, dacă marcel nu ar fi cântat "ciudat", dacă nu mi-ar fi trimis diriga "ploile nu vin", dacă nu aş fi redescoperit piesa în toamnă, dacă nu aş fi cântat-o pe holul căminului, pe alee, în bus, pe stradă, dacă nu aş fi căutat toate melodiile lor, dacă "poştaş" nu ar fi început cu "nimi", dacă nu ar fi zis ciupa că eşti moldovean (asta chiar că!), după ce mi-o zis iulia că eşti fain (asta nu prea m-a interesat pentru că sunt destui "keni") , dacă nu am fi fost în aceeaşi grupă la engleză, dacă nu ţi-aş fi cerut id-ul (ce urât scrii, era să nu-l nimeresc), dacă nu ţi-aş fi trimis "flori de mai", dacă nu m-ai fi bătut la cap zile întregi cu piesa aia, dacă nu am fi ascultat muzică la playerul tau (cel lent), dacă nu am fi vorbit pe foaie(în timpul cursului de matematici speciale... ce studenţi conştiincioşi eram)....despre alternosfera (iar?), dacă nu ai fi venit la examen la engleză, dacă nu ne întâlneam să bem şase beri de unu (nu mai beau cu tine că ies prea scump)...
aveam piesa noastră/ formaţia noastră de dinainte să fim împreună, ne trebuie un concert alternosfera 
!
marea... apare în o grămadă de filme, în general ca imagine de background pentru generic întruchipând "happy end"-ul. geniile de la hollywood ne-au indus că marea e locul unde poţi să stai să te bucuri de prada câştigată cu atâta trudă de parcă fericirea ar fi un lucru după care fugim precum poliştii în goană după răufăcători pe străzile los angeles-ului, iar, în final, o prindem şi o ţinem captivă într-o cutie metalică până când ajungem într-un loc sigur pentru a o putea elibera şi bucura de ea... la mare.
privită din acest punct de vedere marea pare a fi locul ideal pentru petrecerea revelionului. ar fi un cadru de film reuşit: să ne plimbăm pe plajă de mână şi să ne uităm spre trecut, să reflectăm asupra faptului că deşi am parcurs un traseu dificil, am reuşit până la urmă să găsim comoara, fericirea.
dar... eu nu ţin captivă fericirea într-o cutie. fericirea e o mingiuţă zburătoare jucăuşă ce se tot plimbă de jur-împrejurul meu. când e în spatele meu şi nu o pot vedea, când e în faţă şi îmi scoate ochii. acum începem să ne împrietenim şi încet încet îmi dau seama cum pot să o manipulez, să o fac să-mi bâzâie numai în faţă. e mult de muncă şi din păcate una migăloasă care îmi solicită mult răbdarea, dar sunt pe drumul cel bun. evident...fără ajutor m-aş fi dat bătută demult, m-aş fi enervat, aş fi prins-o în mâna dreaptă şi aş fi aruncat-o căt mai departe de mine ca şi cum aş arunca un bulgăre în marea infinită de alb.
marea mi-e inutiă aşa. nu îmi place să ma duc la mare vara sau "de rev" pentru că aşa am văzut la "teveu". la mare mă duc când mă cheamă!
deşi am planuri frumoase pentru acea seară când 2009 dispare din viaţa cotidiană tare am sentimentul că o să-mi petrec revu' pe tren sau într-o gară. ştiţi... cfr, românia, zăpezi, condiţii neprielnice... bla bla bla, dar... şi aşa sună interesant, abia aştept .
în sfârşit am început să primesc acel gen de cadouri pe care mi le-am dorit dintotdeauna. mereu mi-am imaginat crăciunul mai mult decât o masă imbelşugată, un brad înalt şi o casă care să lucească de curăţenie.
mi-am imaginat linişte... să stau şi să susţin în mod repetat "da mă, mi-e bine. mi-e chiar bine!".
să fie cât mai dese serile în care adorm în braţele lui şi să îl simt cum încearcă grijuliu să-mi scoată ochelarii 
.
mulţumesc, te iubesc! 
vroiam să încep articolul foarte hotărâtă să vă fac în ciudă, dar după aceea mi-am dat seama că nu aveţi de ce să vă ofticaţi dacă nu ştiţi despre ce este vorba... dar nu contează eu tot o să încep cum mi-am propus, so:
AM JUNGLE SPEED!!! nanananana nanananan ciudă, ciudă.
mno boon, acuma să vă explic ce e ăla.
jungle speed e un joc dinăla de te duci să bei cu prietnii şi după ce vă terminaţi poveştile despre iubiri pierdute şi scopul vieţii, ca să nu o daţi pe politică vă apucaţi de vă jucaţi ceva că îi mai interesant decât să stai să baţi câmpii despre cum se fură orice în ţara asta. adică un joc de societate sau în engleză un board game.
jocul îşi are originile de acum 3000 de ani în sistemul de împărţire al mâncării al membrilor tribului "aboulou", diferenţa făcând-o cărţile care erau din frunze de eucalipt. din cauză că toate "cărţile" erau la fel se ajungea la lupte sângeroase şi tribul era cât pe ce să dispară.
regulile sunt simple, fiecare jucător primeşte o mână de cărţi, iar când există două cărţi la fel pe masă deţinătorii cărţilor trebuie să se repeadă asupra totemului. cel care-l ia primul câştigă şi îi dă cărţile celuilalt. scopul e să te scapi de cărţi .... şi să te distrezi
mie a început să-mi placă după ce mi-am bătut maestrul. am fost într-o excursie unde am cunoscut un obsedat de jungle speed şi........."i-am dat muie" (asta era replica lui pentru looseri şi începători)
ei au un mod mai ciudat şi orignial de a juca, mi se pare mai interesant. în mod normal totemul este in centru cercului de jucători: WATCH!
deci... prieteni...ştiţi ce vă aşteaptă 
