bă nuj, am ajuns atât de retardată încât nu numai că nu mai înţeleg care-i faza cu bărbaţii dar mă simt pe nul şi cu femeile!
unele "pisi" din viaţa mea înţeleg prin maturitate ceva de genul: "cum adică îmi ceri să te ajut după ce ani la rând mi-ai tot dat, mi-ai tot dat? grow up!". apoi, din nou, mă văd doar replicând: "decât matură ca voi mai bine copil ca mine!"
serios, fiţi, în pula mea, conştiente de faptul că orice om are probleme, poate mai light dar poate chiar mai grele ca ale voastre. oricine are frământări zi de zi şi cu toate astea, omu' ăla îşi dereglează programul şi îşi alocă timp să-ţi asculte ţie problemele. îşi dă din energia proprie încercând să-ţi ridice moralul, să te ghideze spre urma de speranţă pe care tu nu eşti capabilă să o vezi, fără a cere nimic în schimb.
cam trei tipologii de astfel de vampiri energetici pot să identific în anturajul meu:
1. tipa aia ce-mi povesteşte cât de mişto îi viaţa ei şi ce tâmpită eşti tu că-ţi trăieşti viaţa cum ţi-o trăieşti şi-ţi zice constant că musai tre să faci ce face ea. orice idee ai exprima, evident e de câcat. îi expui altă idee şi asta ii de câcat, dar are ea una mai bună: aia ce i-ai zis-o iniţial, dar acum îi a ei şi îi genială! aşa se alimentează ea cu energia ta, lăudându-se constant şi făcându-te să te simţi un rahat prăjit în ploaie, deşi nu ai niciun motiv să te simţi aşa. după întâlnirea cu ea eşti terminată.
2. tipa ce mereu îi nefericită cu viaţa ei. vorbiţi miliarde de ore despre tot felu de soluţii şi apoi îţi dai seama că nu are nicio minimă intenţie de aş-i depăşi condiţia. visează, se alimentează cu energia ta că tu eşti omu' ce se zbate ca un peşte pe uscat pentru împlinire şi atât. când îi ceri să te asculte îţi va spune că "eşti o dramatică" şi nu-ţi va da vreodată un cuvânt de încurajare sau apreciere.
3. tipa aia ce pare normală atâta doar că, îţi dă un pahar cu apă, îi dai sfântul graal, îţi dă un pahar cu apă, îi dai sfântul graal. îi ceri un pahar cu apă cu lămâie: face figuri, îi ceri şi tu nişte graal, gata divorţ! cum ai îndrăznit?
deci da... conductorul de nul: galben-verde e preferatul meu, probabil pentru că e în două culori sau pentru că are o combinaţie cromatică mişto. mădălinuţa: mereu pe nul, niciodată pe fază!
plină lumea de bărbați iar eu, până la vârsta de douăzecișișapte de ani, nu am fost în stare să găsesc unul potrivit pentru mine.
sună a cuvinte de reproş din partea mamei, bunicii, mătuşilor şi a multor femei incapabile de a înţelege realitatea relaţiilor prezentului.
nu ştiu alte relaţii cum sunt şi nici nu mă interesează. ştiu cum au fost relaţiile mele, ştiu cine sunt şi ce pot oferi şi categoric ştiu ce merit lângă mine. cel mai important este că am viziunea relaţiei dorite şi nu mă voi linişti până nu voi găsi omul care îmi poate oferi exact ceea ce caut.
nu, nu am întâlnit un om care să aibă suficientă răbdare să stea pe lângă mine suficient de mult timp astfel încât să ajungă să spargă zidul primei impresii. sunt un om cu filtru aplicat şi nu-mi pare rău. dacă vrei să vezi ce şi cum îi cu mine, just stick around and you'll find out. pe testate, cam două săptămâni îi ia unui om să se ataşeze, apoi se sperie şi se îndepărtează.
e un drum greu şi întortocheat, plin de obstacole, dar simt că sunt aproape!
a wise naked and drunk twentysix old woman on vama veche's nudists beach once said: "THE LESS YOU THINK, THE LESS YOU GET!"
am început să spăl rosturile podelei din baie, cu domestos. îs pline de tot felul de depuneri, calcar maybe? ar trebui să fie gri închis dar pe alocuri erau mai mult negre...acum sunt albe, simt că am făcut ceva greşit, dar reparabil.
mă gândesc şi fac tot felul de conexiuni între bărbaţii cu care am trăit scântei la prima intersectare de priviri. am aşternut pe o hârtie patru nume. între doi dintre ei am pus egal. deşi-s vreo douăzeci de ani şi juma' de continent între ei, îs uimită de multitudinea de similitudini la ei (mai ales la nivel comportamental când vine vorba despre mine).
la ora doi jumate, în cuibul vrăjitoarei, se mănâncă tort de îngheţată scump. îi de ciocolată cu ceva smeclău roşu cu aromă de cireşe şi pe deasupra are steluţe de marţipan. în sfârşit locuiesc singură în toată casa mea. în sfârşit văd curăţenia şi ordinea mea.
îl aud perfect pe vecinu' cum sforăie. locuind într-un bloc nou construit în grabă nu eşti niciodată singur. îs prinsă între două caricaturi de locatari diametral opuse şi asta mă face să mă gândesc la rolul fiecăruia dintre noi în viaţă.
"ai grijă ce-ți dorești că s-ar putea să se întâmple". știm cu toții vorba asta încă de când eram copii. eu credeam că se referă la faptul că ceea ce îți dorești ar putea să nu ți se potrivească. credeam că trebuie să fiu foarte atentă la ceea ce cer pentru că nu o sa fiu pregătită de impactul ce o sa-l aibă schimbarea respectiva asupra vieții mele. de fapt este vorba, mai degrabă, de: "ai grijă ce-ți dorești că ți se va întâmpla tot de-anapoda"!
de ce am închis blogul? de ce, când mi-a fost dor de el, l-am deschis doar pentru câţiva prieteni? de ce nu mi-a fost suficient acest "public" restrâns?
blogul l-am închis de frică, fiind urmărită de gânduri precum:
- ce-o să zică mama când o să vadă toate prostiile ce le fac şi mai ales când o să vadă că eu înjur?
- dacă n-am citit suficient de multe cărţi astfel încât să-mi dezvolt un limbaj fancy şi apreciat de cititori?
- dacă nu-s suficient de amuzantă?
- dacă ideile mele nu-s acceptate de societate?
- dacă o să zică lumea că-s proastă?
într-o zi m-a lovit dorul. mă gândeam la trecut, la viaţa tumultoasă ce am avut-o şi la cine sunt acum. de-a lungul anilor viaţa m-a aruncat în tot felul de situaţii "more or less awkward". acum că au trecut, le privesc amuzată dar nu pot să nu mă întreb: "de ce? de ce eu? de ce întotdeauna eu?". am învăţat să trec peste fiecare moment în parte, până am ajuns să fiu eu cea de azi. şi acum, acum ce să mai fac? învăţ lecţii după lecţii ca să... ce? măcar să adun nişte istorisiri amuzante undeva pe un server :)
"nu sunt eu, eşti tu!". aş vrea să nu mă mai autoînvinovăţesc pentru absolut fiecare eşec al vieţii mele. aş vrea să fiu omul care să nu-şi mai spună în continuu: "nu eşti suficient de bună, de aia nu ţi-a ieşit". încă nu am ajuns acolo. de frică am redeschis blogul doar pentru o mână de oameni, "oamenii mei". ca să nu fiu judecată prea aspru de necunoscuţi.
n-am fost în stare să scriu nimic. "oamenii mei" îmi ştiu dramele, le-am dezbătut până la cer şi înapoi, ce rost are să scriu pentru ei?
