m-am născut într-o epocă a schimbării continue. picarea comunismului și instaurarea capitalismului, la nivel social asta îi un fel de ieșirea dintr-o zonă restrictivă, ordonată, impusă de alții la "libertate" sau mai precis, cel puțin din punctul meu de vedere: anarhie.
se marșează mult pe acceptarea oricărei idei neconvenționale, abstracte și rebele fără a se pune accent pe esența lucrurilor, fără a se cântări dacă acceptanța este benefică sau nu.
nu mi se pare un mare priviliegiu această "libertate". aș putea trăi la fel de bine și fără piercinguri, tatuaje sau păr albastru. suntem prizonieri ai societății prin lucruri mai subtile, din păcate.

nicio regulă învățată de la bunici sau de la părinți nu se mai aplică. mă simt ca un ablutofob împins într-un bazin cu apă: descurcă-te sau mori. niciun mal, nici măcar o insulă. dau din mâini constant și când prind o gură de aer o numesc "fericire".

am crescut înconjurată de femei, spre norocul meu, toate cam nebune. îs călită, știu ce le duce capu'. "bau-bau"-ul relațiilor prin anii '90 era personajul mistic: "soacra", reprezentată de persoana mamei băiatului.

cine poartă în ziua de azi acest rol?

probabil vremurile astea a demasculinizării bărbaților generației noastre le fac pe mamele de băieți puțin mai molcome în critici la adresa persoanei cu care se întâlnesc odraslele lor. poate sunt eu mai pregătită de nebuniile lor având tone de informație înmagazinată în subconștient din poveștile auzite în copilărie.

am aterizat de niște sărbători pascale cu prietenul la ceva cabană pe niște coclauri, împreună cu părinții lui. ca să nu zic că după ce ne-am băgat în pat la somn o venit mă-sa să-l învelească (dormeam vreo 12 în încăpere)! eram fix lângă, lipită de el!! nici nu am știut cum să reacționez, o fi fost ceva mișcare de marcare a teritoriului, naiba știe. mi-am zis doar: "cine-s io să judec? fiecare cu relațiile lor parentale".

când te duci cu pretenu' în oraș să îți facă cunoștință cu oamenii apropiați, cu care o arde el aiurea de obicei și apare o fătucă și-i fute un dos de palmă urlând: "coae, n-ai mai dat niciun semn!" cum reacționezi? ok, îți marchezi memento-ul, îmi arăți că ești o persoană împortantă în viața lui, dar, măcar de dragul lui, încerci să mă accepți și pe mine.
tipa era vară-sa, cică. niciodată nu m-a întrebat ce mai fac sau măcar să mă privească. își marca teritoriul pălmuindu-mi prietenul de fiecare dată când ne întâlneam toți trei,

când îți spune iubitul că are ca și prieten bun o tipă ce nu vrea să te cunoască niciodată , cum reacționezi? ok, aveți voi relația voastră de "bros", dar, măcar de dragul lui, încerci să mă accepți și pe mine.
ne-am întâlnit cu gagica, nu s-o obosit, măcar din politețe, să mă întrebe ce mai fac sau măcar să mă privească.

acum serios, cine sunt fătuțele astea și de unde mama zmăului tot apar? și mai ales: de ce sunt încurajate să se comporte mai rău ca niște soacre afurisite?

am înțeles că lumea în secolul ăsta e dată peste cap, că nu-i normal să facem copii la 40+ ani și că ne sar instinctele maternale din țâțâni. dar, pentru numele lui dumnezeu, comportându-ne ca niște "mama bear" cu apropiații noștri nu îi deloc ok. par ei mai pămpălăi, bărbații secolului nostru, însă sunt sigură că o astfel de protecție le este dăunătoare. mai ales dacă, nici noi la rândul nostru, nu stăpânim domeniul relațiilor prea bine.