tot am încercat să scriu despre vara asta şi nu-mi găseam nicicum cuvintele. asta până când am auzit cântând, cumva în surdină, la rock fm în mult prea draga noastră terasă, căminul 0, turn the page de la metallica. atunci mi-am dat seama că asta-i piesa verii sufletului meu. da' metallica, nu bob seger ca-n ăsta nu simt patosul.
bine, metallica e oricum formaţia mea de suflet, în orice stare aş fi tot găsesc o piesă de-a lor să-mi mângâie sufletul.
de când mi-am luat licenţa mi-am schimbat complet concepţia despre viaţă. mă simţeam ca un orb ce tocmai şi-a recăpătat vederea. vorbind la figurat, desigur căci eu devin mai oarbă pe zi ce trece, am ajuns la cifra magică de dioptrie -4 (patru ffs).
din 25 iunie când am avut susţinerea licenţei până azi am trăit cât pentru toţi ăştia patru ani de facultate.
am început să simt că trăiesc când m-am despărţit de prieten. simţeam că nu e ceea ce îmi trebuie, nu e ceea ce caut şi mi-am dat seama că nu am niciun motiv să "mă stabilesc". că trebuie să caut în continuare.
fiind pe drum şi tot căutând m-am lăsat sedusă şi m-am îndrăgostit în două secunde. apoi am râvnit ca o virgină după conexiunea trupească. simţeam o nevoie constantă de a trăi în păcat. asta până când echilibrul dintre dragoste şi pofta trupească a apus şi-a rămas doar nevoia. erau momente când mă simţeam ca o prostituată.tot bine mă simţeam. conta doar satisfacţia primită. asta până când a apărut gelozia, iar mai apoi plictisul de a tot alerga după o persoană, să-l convingi că "tu eşti". şi-a apărut scârba faţă de acel om. jocul seducţiei poate deveni foarte periculos dacă nu ştii să-l joci. trebuie să ştii exact când să refuzi, să faci pe indiferentul şi când să acorzi atenţie. nenea a jucat bine, până la un punct. am fost nevoită să-l intrerup în mijlocul faptelor şi să plec, îmi era lehamite de tot jocul ce se întâmpla între noi.
evident, am suferit, dar în toată acea suferinţă am încercat să-mi educ mintea. am încercat să o fac să înţeleagă că dacă tot rememorez atât părţi bune cât şi părţi rele despre acea idilă nu fac altceva decât să bat pasul pe loc. iar eu aveam nevoie să merg mai departe. şi am început iar să caut. mă mai gândeam ce-i drept, dar încercam să depăşesc momentul, ţinându-mi mintea ocupată cu orice altceva. şi am reuşit, în trei zile eram complet vindecată. asta doar pentru că îmi găsisem alt resort de care să atârn.
cu o atitudine pozitivă şi cu noi vise eram deja din nou pe drum. am reuşit să mănânc o ciorbă în compania a trei bărbaţi (intenţionat am folosit acest termen, pentru a sublinia faptul că vorbim despre o altă categorie de vârstă) ce tot mişunau în jurul meu. eram prea obosită să-mi dau seama pe moment ce se întâmplă. după ce am realizat m-am simţit ca un rockstar! abia acum îmi dau seama ce jenantă trebuie să fi fost toată întâmplarea pentru ei.speranţe aveau cu toţii, nimeni nu ştia sigur nimic. eu aveam gândurile clădite de acasă, dar totuşi m-am umflat în pene când i-am văzut atât de vulnerabili.
aşadar am ales, ce va fi va fi! de data aceasta ştiu cum să acţionez în cazul în care nu iese bine, sau dacă voi simţi că nu-i ce trebuie. backup planul e pregătit deja ;)

0 comentarii:
Trimiteți un comentariu