gotye cu kimbra

http://www.youtube.com/watch?v=8UVNT4wvIGY

noo, să o luăm de la început.

mă gândesc oare la când eram împreună? neeee, niciodată, după ce?

mă simțeam atât de fericită încât puteam să mor? oooof, țin minte cum adormeai mereu înaintea mea. îmi plăcea să te privesc și plângeam de fericire gândindu-mă: ”cum să fac să te am lângă mine mereu?” deci: nu, ce-s cu prostiile astea?

mi-am zis vreoată că ești persoana potrivită pentru mine? neee, te simțeam parte din destinul meu, parte din mine

singură în prezența ta? niciodată

durere pe care mi-o amintesc? în fiecare zi, câteodată de mai multe ori pe zi

putem fi dependenți de durere? ce-i cu masochismu ăsta în lume?

resemnare? rămâne altceva?

nu facem sens? cine era proasta ce te ținea în brațe și zicea: putem?

să fim prieteni? cum pușca mea să fiu ”just friends” cu omul pe care-l iubesc?

erai fericit că s-a terminat? erai, nu pot să uit cum mă alungai....

dar nu trebuia sa mă... trimiți acasă când ți-am descoperit idila ce-o ascundeai de mine.

bla bla bla, bla bla bla...

nu trebuia să mă înjosesc așa? te iubesc fraiere, aș fi făcut orice pentru tine

acuma ești... încă unu pe care-l iubesc.

you screwed me over? că te-ai dus cu fosta la concert când eu te așteptam la tine în cameră să vii să mă ajuți să învăț și te-am mai și iertat pentru asta. sau când îți tot ziceam că vreau să mergem cu bicicletele și tu te-ai dus cu fosta... și după toate astea în viziunea ta nu m-ai ”screwed over” ci pur și simplu ”nu a mers între noi” apoi așe-i, nu m-ai frecat veci!!!

mă gândeam, tot timpul, că io-s de vină, că-s io cu figuri în cap

...sunt doar cineva pe care îl știai

mi-ar plăcea să fii conștient de tot ceea ce ai fost pentru mine. dar sunt deja șase luni de când tot aștept un semn de apreciere din partea ta.

nu-s dumnezeu, dar pur și simplu nu mi se pare corect ca eu să stau să plâng în fiecare noapte gândinu-mă la iubirea ce ți-o port ție, care ai fost mereu prins într-o altă relație. eu te iubeam când tu iubeai pe altcineva și în timpul ăsta mă mințeai și te mințeai cu noi.

vreau să fii conștient de ceea ce ai făcut, de cum m-ai distrus. dar atitudinea ta mă dezgustă, pur și simplu nu poți să înțelegi...

știu că, în câțiva ani o să vezi și tu iubirea ca pe ceva sacru între două persoane și o să realizezi ce ai avut cândva doar pentru tine. știu asta, nu bănuiesc, știu! testat și verificat.

iubirea e scopul vieții mele, nu o să încetez să mă înjosesc pentru a o simți a mea.

sper totuși la acea iubire înălțătoare

niciodată nu e prea mult?

deoarece sunt stuentă a facultății de inginerie electrică din cadrul universității tehnice din cluj napoca, cu o restanță, ar fi trebuit să aștept să văd dacă am loc în cămin după ce s-au distribuit locurile integraliștilor. dacă rămânea loc aveam și eu o masă, un scaun și un pat în minunatul cămin 3, din observator. ca orice om conștiincios m-am dus la cazări în fiecare zi de dimineață până la sfârșitul programului ca să-mi cerșesc, ca un caine flămând, locul. evident, în fiecare zi, câinele lepros era împins cu piciorul. cine nu scoate banu, nu-i servit. înjosită ca în săptămâna aceea nu m-am simțit niciodată în viața mea. în final, ultima persoană cazată, evăr, am fost eu. de ce? nu-mi explic, îi vedeam cazăndu-se zeci e gușteri cu zeci de restanțe.

am fost martoră la o grămadă de excrocherii.

a venit o tipă de la master: "am venit să mă cazez"

fosta prodecană, nu înțeleg exact care e rolul dumneaiei în cazări, ne explica nouă că vine să se asigure că primesc cămin toți cei ce merită, îi răspunde că ieri s-au cazat masteranzii.

studenta: ”am fost ieri aici și am fost trimisă acasă”

reprezentant al facultății: ”nu trebuia să pleci, acum nu mai sunt locuri în căminul 4 numai în 3 ”

studenta: ”cum aidică? mie mi se spune să plec, că nu se fac cazări, să vin a doua zi, și acum îmi spuneți că nu mai am loc? ”

reprezentant al facultății: ”trebuia să stai ieri s-ți iei locul, acum l-ai pierdut”

studenta: ”acum nu mai am loc nici în 3 nici în 4?”

reprezentant al facultății: ”nu”

WTF? acum un minut i-ai zis la fată că o cazezi în căminul 3....

bun, la discuția asta am fost martoră, cine știe câte or mai fi fost.

cât timp stăteam pe acolo, îmi zice reprezentantul facultății ceva de genul: ”crezi că vrea domnul administrator să te cazeze după câte probleme i-ai făcut anul trecut?” ridic suspect din sprânceană și îi răspund: ”despre ce vorbiți? ne-am înțeles foarte bine”.

căminul nostu e în renovare. la 1 ocotombrie nu era disponibil, numai în 20 octombrie erau disponibile etajele 5, 4 și 3. pe mine m-au cazat la etajul 2. undeva în jurul datei e 1 noiembrie aud că se fac din nou cazări la noi în cămin. merg luni, mă amână pe marți când m-a amânat pe miercuri. deoarece nu mă pot învoi de la job când au ei chef, am rugat-o pe o colegă să mă cazeze. şi i-a povestit ei cum am vrut eu să-i dau mită şi l-am filmat cu telefonul şi nu ştiu ce abureli! mă tot întreb care or fi rostul acestor născociri....

dragostea, animal de companie

nu-s prima şi cu siguranţă nici ultima care-şi aruncă ani din viaţă la gunoi. ani investiţi în sentimente. da, recunosc că exagerez când spun că nu mi-au adus nimic bun, am învăşat multe împreună, ne-am schimbat, am crescut, ne-am maturizat. ăsta era oare rostul? să ne dezvoltăm până când ne dăm seama că suntem prea diferiţi pentru a mai continua relaţia? nu trebuia să creştem împreună această dragoste a noastră?

tu nu ştii

că mă gândesc la tine în fiecare minut al zilei.

apreciaţi-ne!

lasă "honey" că dacă nu mă apreciezi tu, mă apreciez io sângură sau... m-or aprecia alţii.

deci, am un job de tot câcatu' pe care-l port de-o săptămână jumate. cică io-s angajată pe şase ore deci, în mod normal la 14:30 sau la şi 45 ar trebui să o tulesc în varză (cu tot cu pauza de masă care încă nu ştiu dacă îi de juma' de oră sau de patrujcinci de min pt că încă aştept să văd contractu'). aha... ce ziţeţi de 18? nu sună mai bine ca 14:30?

asta bineînţeles când nu am laboratoare, că aşa ne-a fost învoiala: cică mă angajează pe şase ore ca să pot găta facultatea. da da, de fapt ca să mă poată plăti mai putin. dară că mi-i ciudă că stau cât altu' ce-i pe opt şi câştig cu mult mai puţin, mă tăt gândesc ce-aş putea face cu diferenţa aia de bani...

ioooi, i-aş putea strânge până la vară, iar după licenţă mi-aş putea permite un eurotrip boem.

eniuei, ziua mea începe la şase jumate dimineaţa şi se gată musai la unşpe, alfel mi-i greu să mă trezesc aşa devreme. alţii lucră numa opt ore, şi-mi amintesc cum se victimizau şi-mi spuneau cât de greu li-i lor că ei lucrează. iar eu care stăteam toată ziua trebuia să mă simt vinovată că fac "fiţe" când el vine obosit de la lucru. şi mă simţeam, că am zis că mi-a veni şi mie rândul şi m-or înţelege şi alţii pe mine la fel cum i-am înţeles şi eu.

tu stai opt ore la lucru, pe ceas, io stau câte unşpe.

tu când ajungi acasă ai mâncare în frigider, io tre să stau să mă gândesc ce să-mi fac şi să mă apuc de treabă

tu nu mai ai de citit cursuri şi de făcut laburi, eu trebuie să-mi găsesc timp să-mi includ şi astea-n program

tu nu trebuie să te epilezi pe picioare

ţie îţi ia cinci minute să-ţi faci manichiura, mie zeci

pe tine nu te doare burta/pi...tpalacu' în timp ce faci toate astea

şi amu tăt io să mă simt naşpa din cauza ta? da în puii mei, timpu meu când vine??

în seara asta îs foarte supărată pe bărbati aşa că mi-am turnat un pahar de vin şi mi-am pus o rochie pe mine. îi plin de oglinzi la mine acasă (stau în chirie cât timp se renovează căminul) şi mă tăt mir cât de bine arăt. jur, arăt bine! m-am bucurat exact două minute cât m-am fâţâit printre oglinzi, că apoi am ajuns în bucătărie unde mi-am dat seama că tre să-mi fac de mâncare şi să-mi spăl cratiţele. asta ni-i oare soarta? să nu putem să ne bucurăm ca suntem frumoase că ne strigă bucătăria sau ne freacă creierii ceva bărbat ce nu munceşte şi nu va munci în veci cât noi?

răceală

nu ştiu cum am reuşit eu să mă răcesc în ultimele zile când soarele era pe cer şi ne încălzea cu aproape 30 de grade. la fel de dubios mi se pare cum tocmai ieri, când a fost concertul scorpions la cluj, a început adevarata toamnă cu frig şi ploi.

nu-s eu mare fană scorpions, dar îmi era dor de un concert mare, mai ales că le-am ratat pe toate celelalte: metallica, iron maiden, bon jovi şi care or mai fi fost. de la ei îmi place să ascult "wind of change" şi "rock you like a hurricane", la fel ca restul lumii, mă gândesc.

oricum mi-am zis că bani pe bilet nu dau, dacă se întâmplă să ajung voluntar mă duc, dacă nu, nu. nu ştiu dacă să mă bucur sau nu că am primit această şansă, indeea principală e că am murit de frig. eu sunt un om foarte sensibil la firg, dacă mi-i frig nu pot sa văd nimic frumos în jurul meu şi nu pot să mă bucur de ceea ce mă înconjoară. pot să spun doar ce am văzut: oameni frumoşi, din generaţia părinţilor mei, oameni ce au aşteptat acest concert de zeci de ani. atmosferă de vis pe piesele lente cu sute de mii de luminiţe.

mare mare păcat de frig. am reuşit să mai colectez o răceală peste cea existentă deja :(.

am fugit acasă înainte de a asculta cele două piese pe care mi le doream de la acest concert, acestea fiind lăsate doar pentru bis.

oricum mă bucur că am văzut live nişte legende rock şi că am ajuns să păşesc pe cluj arena.

prima săptământă

mă gândeam că măcar în prima săptămână o să fiu în stare să scriu impresii despre job în fiecare seară. vroiam tare mult să scriu despre prima zi, însă am ajuns acasă şi nu ştiam cum să fac să ajung mai repede în pat să dooooorm.

şi cum azi e vineri, deci am fost la lucru, iar paharul de vin e gol, mizez pe ziua de mâine, că-i sâmbătă şi vine pofta de bloggărit!