într-un glorios final mi-am luat şi eu inima în dinţi şi am păşit spre minunata aventură "going home for christmas". drumul nu a fost lung (cluj-dej), nici anevoios, nici nu au fost întârzieri. a fost un pic frustrant, în schimb. lângă mine stătea un tânăr atrăgtor, undeva pe la 25 de ani. cică ar fi medic rezident la psihiatire. tot drumul m-am gândit cum aş putea face să intru în vorbă cu el... serios acum... cine face aşa ceva? ce era să-i spun? "mi se pare interesantă meseria ta, dar tot ce mă interesează e cum putem ajunge să petrecem o noapte împreună". nu ştiu cum o fac alţi oameni... eu nu pot!

ajunsă acasă eram deranjată de absolut tot! tocmai se arsese becul din bucătărie, era semi-întuneric, mama cu ideile ei, colindători afoni... îmi pare rău, dar anul acesta chiar nu pot simţi nici măcar un pic spiritul acestor sărbători!