vroiam să scriu despre prieteni şi falsitate, dar oare mai are rost? oameni în care am avut încredere ani de zile, ani buni acum îl preferă pe fostul meu prieten decât pe mine. dacă ei au ales aşa ce rost are să mă mai amăgesc cu gândul că îşi vor reveni din moment ce e doar o chestiune de alegere. dacă se "simpt" mai bine în compania lui decât în a mea, dacă au discuţii mai interesante cu el decât cu mine, dacă se pot baza pe el mai mult decât pe mine, ei bine în cazul acesta eu rămân complet neputincioasă, pentru că asta sunt şi nu mă voi schimba pentru că mi-a luat locul(de pe hi5 căci aşa se exprimă persoanele la care fac referire) un om care "simpte" şi nu a fost în stare o săptămână să-mi ducă o carte la bibliotecă (pe vremea aceea eram împreună). dacă ăsta e nivelul pe care vi l-aţi ales atunci accept cu plăcere indiferenţa voastră. mă doare enorm să văd că persoane pe care le-am considerat prietene se încăpăţânează să nu atingă ceea e merită şi îşi irosesc inteligenţa prefăcându-se că iubesc mediocritatea în loc să o fructifice iubind sincer, frumosul. nu aş vrea să-i las nimănui impresia că aş fi preferat să rupă orice legătură cu ex-ul meu, ci doar să-şi fi ales altfel priorităţile. să fi ales prietenia în favoarea avantajelor materiale. am observat că le face plăcere să-mi toarne constant sare pe rană şi nu pot să înţeleg, de ce? nu vă e suficient că m-aţi abandonat la amanet mai ales în acel moment? v-aş ruga, deşi ştiu că e în van, să nu o mai faceţi pentru că mă doare enorm. nu-mi pot imagina cu ce v-am greşit atât de mult încât să fi meritat să faceţi rana în sine, darămite sarea...