constantin lămureanu

vă sună cunoscut acest nume? poate numele nu, dar unii dintre voi veţi recunoaşte nişte versuri. am dat peste "autobiografia incomodă" mai demult şi acum că am regăsit-o aş vrea să citez din ea:

"Datorează mult prietenilor şi foarte mult duşmanilor săi. Victimă a propriilor vorbe, nu a fost niciodată în stare să aibă un şef sau să facă parte din vreo formă organizată. Lipsit dintotdeauna de o locuinţă care să îi aparţină, se simte acasă la Biblioteca Naţională, Sala de ştiinţe sociale, locul 4 sau la cîrciumile din cartierul în care stă unde, întotdeauna, are o masă a lui pe care nimeni nu are voie să o ocupe.
Are marele orgoliu de a fi modest: nu este interesat de lucruri personale, \"prea multe lucruri ce nu îmi fac folosinţă\", nu îl interesează ce mănâncă, ce bea, unde doarme. Se simte bine doar când face ceea ce îi place - să citească, să scrie şi mai ales - crede el - să gândească.
O singură marotă: să nu umble fără cravată ( nu îşi scoate cravata decât atunci când doarme)."

"Îndrăgostit de mare şi mereu îndrăgostit, a iubit foarte multe femei şi unele chiar au încercat să îi lase impresia că îl iubesc pe el. Îi place muzica simfonică, Borges, Keats, ţăgările tari, cafeaua nu prea amară, dar multă, votca, Tudor Gheorghe şi chansoneta, discuţiile cu oameni inteligenţi, bîrfa făcută de faţă cu cel bîrfit, independenţa în politică şi mai ales politica fără dependenţe.
Ordinea de preferinţă descrescătoare a fiinţelor vii este : copiii, bătrânii, câinii, caii şI în cele din urmă, femeile. Iată de ce, preferă să crească flori pe care, de obicei, le fură de pe unde apucă şI le creşte de mici până devin flori în toată firea.
Se îmbracă aproape asemenea cum se îmbracă oricare, merge cu aceleaşi mijloace de transport, intră în aceleaşi localuri în care intră toată lumea şi nu l-ar recunoaşte nimeni pe stradă, dacă nu ar semăna ce cel care este el: Tel Lămureanu."

şi aşa cum v-am promis am să postez o poezie ale cărei versuri s-ar putea să vă sune familiar.

scrisoare dintr-o tranşee planetară

Zborul era perfect, egal, tăcut.
Morţii-n tranşee mâncau lut,
gândul ne flutura hai-hui
peste planeta nimănui.
Gândul când doarme, când petrece
glasul de piatră şi e rece
aici, în timpul din pământ.
Trupul tău miere e şi vânt.
La colţuri viaţa vinde flori,
se moare des de două ori.
Eu mă desfac, tu te desfoi,
stelele trec adânc prin noi,
prietenii se duc, se-ntorc,
porcul mai este încă porc.
Fiarele flămânzesc în miei,
strada miroase tot a tei,
dragostea stă în aprozar,
o întâmplare e un zar,
ceasul se pierde printre maci,
eu mă desfoi, tu te desfaci,
în gură-mi creşte câte-un cuc,
nopţile plâng şi-apoi se duc,
domnul cel negru este mort,
doamna cea blondă e de tot,
glontele alb e glonte gri,
eu mă desfac, tu nu mai vii,
frigul adoarme-n câte-un lemn,
eu sunt, tu eşti, noi nu sântem;
soldaţii mor, soldaţii-s morţi,
unii sânt ei, alţii sânt toţi,
unii sânt tot, alţii nimic,
pământul este curb şi mic.
Din ochi îmi curge un poem,
eu sunt, tu eşti, noi nu sântem,
între noi doi mai e un geam:
eu sunt, tu eşti, noi nu eram,
între noi doi mai e un gând,
ceasul ofta suav trecând,
clipa în clipă se făcea,
era un timp şi nu era.

m-am gândit că celor care ştiu melodia le-ar plăcea să citească versurile în întregime. enjoy it!