chiar nu vreau să scriu nimic acum. i'm not in the mood. nu vad nimic, îmi caut ochelarii, dar nicio şansă să dau de ei...ce aiurea o oarbă se uită după ochelari... adică cum propui să îi VĂD din moment ce am nevoie de EI ca să văd ceva ...oh... i-am găsit, i-am auzit...mă strigau de sub pat, atâta noroc că atunci când ne pierdem un simţ celelalte devin mai bune...

o da ... trebuia să scriu de ce nu am chef de "balivernat" şi totuşi o fac. poi... povestea începe acum mult mult timp... odată...cam pe la jumătatea sesiunii... într-un loc foarte foarte îndepărtat...peste şapte mări şi şapte ţări...în observator, în camera de cămin (ce? depinde din ce unghi priveşti), unde o studentă foarte silitoare se plictisea, putea să ia cartea de analiză să mai tocească ceva, dar nu... ea a zis..."ce ar fi să scot de pe retea un serial" şi a scos.... înafară de ultimul sezon că doar s-a gândit că e sesiune şi nu are vreme de pierdut cu filmele. aha... ni că am ajuns acasă, am terminat cele patru sezoane şi am început să fluier, că de dansat lambada nu pot că-s gripată. şi atunci...s-a întâmplat un alt miracol (um...traiască google-ul) am găsit un site unde poţi vedea episoade întregi din ce serial vrei (aproape) DAAAAAAAR băga-mi-aş piciorul că există şi un dar la fiecare episod jumate îmi apare un afiş cum că mă uit de 75 de minute şi că nu mă mai pot uita numai după 54 de minute..... deci la un episod jumate, ăştia vor să fac 54 de minute pauză...hello...ce vrei să fac în astea 54 de minute? îs prizonieră în pat ce vrei să număr punctele negre de pe tavan? sunt mioapă nu văd până pe tavan fraiere! deci...sunt în pauză şi încerc să-mi omor timpul cu ceva... probabil o să cedez psihic...dar... nu-i stres

şi dacă tot m-am apucat să scriu în această zi în care oamenii ca mine pot liniştiţi să se închidă în casă cu o tonă de ciocolată în braţe...mă simt oarecum obligată să îmi spun şi eo părerea despre Sfântul Valentin. azi e, nu? am citit pe alte bloguri numai căcaturi despre această sărbătoare şi bineînţeles că m-am întristat! un om, acum mii de ani, se lupta pentru împlinirea în dragoste, a murit pentru treaba asta... a fost executat chiar, iar acum tinerii din ziua de azi să zică... valentin...deh...căcaturi.
trist...nu înţeleg de ce e asa de greu pentru unii să fie recunoscători? ok... ne iubim în fiecare zi(voi aţi zis-o) ce are dacă ne iubim şi azi, şi mâine, şi de dragobete... ce are dacă azi mâncăm din ciocolata sub formă de inimioară ambalată în staniol roşu. oh...protestaţi că sunt pline străzile de kitsch-uri. io-s copilă naivă şi cum vreţi voi...dar mi-ar plăcea la nebunie să primesc o "chichi michi" d'aia.
în ochii mei toţi cei care sunteţi împotriva aceste sărbători sunteţi nişte ofticoşi. şi da anu' ăsta (ca şi până acum de altfel) am fost prinsă în ofsaid dar vă zic vouă celor ce "aveţi cu ce" face-ţi-mi în ciudă, pupaţi-vă până vă sar capacele, faceţi schimb de cadouri de două parale, ţine-ţi-vă de mânuţă.... ah ce ciudă mi-e pe voi