canalul lui dumnezeu

când mă gândesc la vara sufletul meu îmi imaginez un lac în care oameni aruncă pietre după pietre lăsând undele să-şi găesească singure liniştea.

ştii cum îi atunci când începi să nu mai crezi? îşi intră universu' în rol futându-ţi un dos de palmă din fundu' grădinii de-ţi întoarce direcţia cu o sută optzeci de grade. no, exact asta am păţit eu primăvara asta.

am crescut ca un copil atras de paranormal, ocult, neconvenţional. ajunsă la vârsta stomacului părăsit de fluturi, am început să acord mai multă atenţie palpabilului şi am uitat de satisfacţia întrebărilor: "unde merg norii?".

vă mai amintiți donnie darko? să fi avut vreo șaișpe ani când l-am văzut prima dată. nu cred că am înțeles mare lucru atunci dar mi-a rămas în minte imaginea asta cu "canalul". 

nu m-am gândit niciodată că aș putea simți asemena energii canalizate atât de clar înspre cineva. naiba știe, poate a fost doar o boare de vânt mai cald dinspre direcția lui exact în momentul acela când mi-am ridicat capul din pământ și l-am văzut. primăvara au loc tot felul de fenomene meteorologice ce ne influențează emoțional, astenii și alte cele. poate eram amețită de rabie (cu o seară înainte mă mușcase un câine) și am  început să văd canale energetice plutind prin aer. toate aceste suprapuneri de coincidențe m-a făcut să văd această forță. mi-am dorit să merg pe calea îndrumată de ea, să descopăr și să aprofundez proveniența ei. nu îmi păsa cine este, cum este, vroiam doar să descopăr ce este.

tot ce am reușit să descopăr a fost faptul că asemenea trăiri, de cele mai multe ori, vizează un singur personaj. 

gâscanul și pisica mititică

fabula cu gâscanul și pisica mititică o știți? n-aveți de unde să o știți că-i poveste triunghiulară cu personajul principal proasta satului. întrebarea e: cine a găsit papucii auriți ai gâscanului?

galben-verde

bă nuj, am ajuns atât de retardată încât nu numai că nu mai înţeleg care-i faza cu bărbaţii dar mă simt pe nul şi cu femeile!

unele "pisi" din viaţa mea înţeleg prin maturitate ceva de genul: "cum adică îmi ceri să te ajut după ce ani la rând mi-ai tot dat, mi-ai tot dat? grow up!". apoi, din nou, mă văd doar replicând: "decât matură ca voi mai bine copil ca mine!"

serios, fiţi, în pula mea, conştiente de faptul că orice om are probleme, poate mai light dar poate chiar mai grele ca ale voastre. oricine are frământări zi de zi şi cu toate astea, omu' ăla îşi dereglează programul şi îşi alocă timp să-ţi asculte ţie problemele. îşi dă din energia proprie încercând să-ţi ridice moralul, să te ghideze spre urma de speranţă pe care tu nu eşti capabilă să o vezi, fără a cere nimic în schimb.

cam trei tipologii de astfel de vampiri energetici pot să identific în anturajul meu:

1. tipa aia ce-mi povesteşte cât de mişto îi viaţa ei şi ce tâmpită eşti tu că-ţi trăieşti viaţa cum ţi-o trăieşti şi-ţi zice constant că musai tre să faci ce face ea. orice idee ai exprima, evident e de câcat. îi expui altă idee şi asta ii de câcat, dar are ea una mai bună: aia ce i-ai zis-o iniţial, dar acum îi a ei şi îi genială! aşa se alimentează ea cu energia ta, lăudându-se constant şi făcându-te să te simţi un rahat prăjit în ploaie, deşi nu ai niciun motiv să te simţi aşa. după întâlnirea cu ea eşti terminată.

2. tipa ce mereu îi nefericită cu viaţa ei. vorbiţi miliarde de ore despre tot felu de soluţii şi apoi îţi dai seama că nu are nicio minimă intenţie de aş-i depăşi condiţia. visează, se alimentează cu energia ta că tu eşti omu' ce se zbate ca un peşte pe uscat pentru împlinire şi atât. când îi ceri să te asculte îţi va spune că "eşti o dramatică" şi nu-ţi va da vreodată un cuvânt de încurajare sau apreciere.

3. tipa aia ce pare normală atâta doar că, îţi dă un pahar cu apă, îi dai sfântul graal, îţi dă un pahar cu apă, îi dai sfântul graal. îi ceri un pahar cu apă cu lămâie: face figuri, îi ceri şi tu nişte graal, gata divorţ! cum ai îndrăznit?

deci da... conductorul de nul: galben-verde e preferatul meu, probabil pentru că e în două culori sau pentru că are o combinaţie cromatică mişto. mădălinuţa: mereu pe nul, niciodată pe fază!

zâmbet tâmp şi privire cu speranţă

plină lumea de bărbați iar eu, până la vârsta de douăzecișișapte de ani, nu am fost în stare să găsesc unul potrivit pentru mine.

sună a cuvinte de reproş din partea mamei, bunicii, mătuşilor şi a multor femei incapabile de a înţelege realitatea relaţiilor prezentului.

nu ştiu alte relaţii cum sunt şi nici nu mă interesează. ştiu cum au fost relaţiile mele, ştiu cine sunt şi ce pot oferi şi categoric ştiu ce merit lângă mine. cel mai important este că am viziunea relaţiei dorite şi nu mă voi linişti până nu voi găsi omul care îmi poate oferi exact ceea ce caut.

nu, nu am întâlnit un om care să aibă suficientă răbdare să stea pe lângă mine suficient de mult timp astfel încât să ajungă să spargă zidul primei impresii. sunt un om cu filtru aplicat şi nu-mi pare rău. dacă vrei să vezi ce şi cum îi cu mine, just stick around and you'll find out. pe testate, cam două săptămâni îi ia unui om să se ataşeze, apoi se sperie şi se îndepărtează.

e un drum greu şi întortocheat, plin de obstacole, dar simt că sunt aproape!

the wise naked woman

a wise naked and drunk twentysix old woman on vama veche's nudists beach once said: "THE LESS YOU THINK, THE LESS YOU GET!"

marţi dimineaţa, la patru

am început să spăl rosturile podelei din baie, cu domestos. îs pline de tot felul de depuneri, calcar maybe? ar trebui să fie gri închis dar pe alocuri erau mai mult negre...acum sunt albe, simt că am făcut ceva greşit, dar reparabil.

mă gândesc şi fac tot felul de conexiuni între bărbaţii cu care am trăit scântei la prima intersectare de priviri. am aşternut pe o hârtie patru nume. între doi dintre ei am pus egal. deşi-s vreo douăzeci de ani şi juma' de continent între ei, îs uimită de multitudinea de similitudini la ei (mai ales la nivel comportamental când vine vorba despre mine).

luni dimineaţa, la doi

la ora doi jumate, în cuibul vrăjitoarei, se mănâncă tort de îngheţată scump. îi de ciocolată cu ceva smeclău roşu cu aromă de cireşe şi pe deasupra are steluţe de marţipan. în sfârşit locuiesc singură în toată casa mea. în sfârşit văd curăţenia şi ordinea mea.

îl aud perfect pe vecinu' cum sforăie. locuind într-un bloc nou construit în grabă nu eşti niciodată singur. îs prinsă între două caricaturi de locatari diametral opuse şi asta mă face să mă gândesc la rolul fiecăruia dintre noi în viaţă.