am văzut un nor perfect pentru doi. nu oricare doi, noi doi. am vrut doar să-l probăm dar ne-a prins şi am început să luăm altitudine. captivi ai norului am urcat şi am urcat până acum ce... am dat cu capul de cer.
trebuie să-mi doresc să cobor. cum să-mi doresc aşa ceva odată ce am cunoscut raiul? nu sunt supraom să mă pot exila în iadul cotidian! tu ai putea? ne-am înălţat întru iubire împreună şi e minunat aici sus.
am rămas în ochii lumii ca doi protagosnişti de basm ce "au stat o zi şi o noapte la foc".
noi nu avem nevoie de lume, lumea poate şi fără noi...atunci DE CE?
asta-i menirea omului: neîmplinirea!
deci vrând, nevrând trebuie să mai cobor printre oameni! "ce mai faceţi? cum vă simţiţi?"
eu incerc să învăţ să folosesc "liftul". ajunsesem chiar prea în afara lumii. ca în "the truman show" am atins decorul...
de spus n-am numai poveşti cu prinţi şi zâne şi viaţă roz.
îmi amintesc de rev... jucam jungle speed şi beam şi jucam şi beam şi m-am ameţit bine, bine de tot de a fost nevoie să ieşim la aer. am intrat în ceaţă odată cu păşirea pragului. parcă la un moment dat m-a tăiat pişarea şi am mers "departe" şi am urinat la baza unui gard de sârmă, iar la întoarcere am zărit un foc şi ne-am apropiat de el. ştiu că era nesupravegheat. şi a început să tot rupă copaci să-mi facă un foc mare că-mi era firg. din suta de oameni, noi eram singurii ce am stat la foc de tabară. s-a mai apropiat un cuplu de noi, dar atunci am început să devin posesivă şi să le induc cumva ideea că noi suntem stăpânii acelui timp şi spaţiu. aşa că am rămas noi doi cântând...alternosfera şi făcându-ne declaraţii cum numai noi ştim.
nu ştiam că, de sus, lumea ne privea... .
când s-au terminat lemnele şi am început să simţim frigul am luat-o spre cabană târâind după noi căştile :(. când ne-am dat seama rămăsesem doar cu un fir.
