e frumos să visezi cu ochii deschişi, însă e mult mai frumos să visezi vorbind cu cineva despre "ce vom face", chiar dacă ştim că nu avem şanse să obţinem ce ne-am propus, pe moment o să ne simţim bine, puternici, vom avea lumea la picioare!
mi-e teamă că nici măcar de dragul lui nu o să te pot uita!
la ora asta, târzie în noapte, pentru mine, pentru alţii e, probabil, dimineaţă devreme (06:13, ar fi fost 05:13, dar acum trecem la ora de vară, yeeey!!), mă roade o cugetare: de ce nutella din străinătate e muuult mai bună decât nutella de la noi?
gata, mi-am propus să revin pe blog! tare mult mi-a lipsit, însă, de fiecare dată când simţeam nevoia să mă exprim în "public" nu îmi găseam motivarea necesară aşa că am tot adunat în mine tot felu' de frustrări.
acum, să explic ce reprezintă poza, nu de alta, dar dacă nu mi se zicea nici eu nu mă prindeam!
simt că mi-au crescut aripi şi vreau să le folosesc. nu ştiu de ce am sentimentul ăsta pentru că nu mai am stabilitatea financiară pe care o aveam iar, ceea ce vine, ei bine, nimeni nu poate şti cum va fi. tu mi-ai spus că am aceste aripi şi vreau să zbor într-un loc unde nimeni altcineva să nu mai ştie de mine, să fim doar noi. să nu mă vadă nimeni cum plec, să-şi dea seama dupa un timp şi să realizeze că m-am evaporat in fericire, că sunt una cu ea. să nu trebuiască să le spun decăt: "sunt bine, nu-ţi face griji" şi să se mulţumească cu atât. vreau, vreau, vreau să ies din colivie, acum!
nu cred ca sunt cuvinte prin care să pot descrie ce om minunat este tatăl meu, dar sunt cuvinte prin care pot spune că sunt mândră că sunt fiica lui şi mă bucur enorm că îi seamăn.
