gata, mi-am propus să revin pe blog! tare mult mi-a lipsit, însă, de fiecare dată când simţeam nevoia să mă exprim în "public" nu îmi găseam motivarea necesară aşa că am tot adunat în mine tot felu' de frustrări.
simt că mi-au crescut aripi şi vreau să le folosesc. nu ştiu de ce am sentimentul ăsta pentru că nu mai am stabilitatea financiară pe care o aveam iar, ceea ce vine, ei bine, nimeni nu poate şti cum va fi. tu mi-ai spus că am aceste aripi şi vreau să zbor într-un loc unde nimeni altcineva să nu mai ştie de mine, să fim doar noi. să nu mă vadă nimeni cum plec, să-şi dea seama dupa un timp şi să realizeze că m-am evaporat in fericire, că sunt una cu ea. să nu trebuiască să le spun decăt: "sunt bine, nu-ţi face griji" şi să se mulţumească cu atât. vreau, vreau, vreau să ies din colivie, acum!
nu cred ca sunt cuvinte prin care să pot descrie ce om minunat este tatăl meu, dar sunt cuvinte prin care pot spune că sunt mândră că sunt fiica lui şi mă bucur enorm că îi seamăn.
s-a întâmplat ca acum, după vreo 2-3 ani de căutări intensive, să-mi gasesc pierce-ul mult dorit, pierce de ureche, în ţările nemedievale se numeşte pierce industrial. şi tot acum am redescoperit piesa "i love rock'n roll", care ferească sfantu' NU-i a lu' britney spears! piesa asta ştie toată lumea ca e cea mai tare, ever! ştiam io că e cântată de o anume joan jett, or something, eu mă bucuram de muzică, retsul... detalii nesemnificative.
anu' ăsta universitar am avut păr în cap (de lungime medie) şi ne-am dat seama, io cu timi că ştim amândouă să împletim în spic. partea naşpa îi că nu pot să o iau cu mine pe timi în buzunar şi să o pun să îmi facă păru cănd am eu chef, dar a fost fain când ne tot împleteam una pe alta.
azi am dat peste o gramada de tutoriale faine pe youtube. si primul pas a fost sa invaţ să-mi împletesc singura spicul (învăţ...mă rog, să exersez astfel încât să pot să ies pe stradă cu parul împletit de mine ), apoi am învăţat să împletesc în mai multe moduri: în2, în4, în5, spic invers şi altele. abia aştept să fac pe cineva. de sunteţi prin cluj, aveţi paru' lung, să ştiţi că îmi face plăcere să împletesc, gratis!
ma dor mâinile de mor de la cum m-am tot frezat. asta înseamnă că nu mă mai gândesc dacă să mă tund sau nu, îi clar ca îmi las iar părul lung lung ca şi în liceu.
pun un singur clip, cu spicul invers pentru că m-am întrebat multă vreme cum se face. SPIC INVERS
m-am procopsit cu două restanţe pe toamna, deocamdata nu e tragică situaţia, dacă nu le trec în septembrie nu ştiu cum o să fie.
am cel mai tare job din lume! însă nu e suficient pentru a ma putea întreţine, e aşa pt a câştiga o ciocolata, cel mult o bluză.
am gasit un job la call center fară să depun absolut niciun efort, insă am intrat într-o stare de panică şi am renunţat la el. acum...caut şi caut... nu ştiu unde o să rămân peste vară, dacă are rost să rămân, îs în ceaţă. m-aş duce la mare să-mi caut ceva însă al meu are practica la cluj, şi nici nu vrea să vină cu mine.
să plătesc căminul încă o lună? dacă nu-mi găsesc nimic? să mă decazez? dacă îmi găsesc totuşi ceva? acasă să stau nu vreau!
