muie românia

hm...e oare prea dur titlul?
NU!
îşi bate joc statul de noi, cetăţenii?
DA!
avem ce face? există vreo instituţie care să ne apere?
NU! totul e corupt TOTUL!

direcţia paşapoarte. drumul pare simplu, la fel ca acum 5 ani, cel pe care toată lumea îl ştie... taxă la CEC 100 de lei, stat la coadă, poză, semnătură, peste o săptămână ai paşaportul în mână!
aha... o laie! la CEC: "ce paşaport doriţi? simplu sau electronic?"
"ăăăă, simplu"
"212"
"cât?"
"212"
"ăla simplu?"
"da, nu aţi fost la paşapoarte? e 212"
"atunci...mnu....mulţumesc"

ceeeeeee? dacă vrei să te tirezi din gunoiu' ăsta de ţară există două opţiuni: îţi faci paşaport ca pe vremuri numai că îi musai să dai 100 de lei în plus ca să îl faci in regim de urgenţă! când am zis io că mi-l trebuie în două ore? de ce mă obligi să pătesc taxa aia? de ce nu există opţiunea fără suprataxă? şi mai îi şi valabil numai pe un an. sau...paşaport electronic de 265 lei, valabil 5 ani pentru persoanele sub 25 de ani! dar ce se eliberează în 20 de zile lucrătoare.
merită respect instituţiile statului ce schimbă legislaţia cum le taie capu' impunând taxe tot mai mari cu fiecare schimbare?
NU!

sunt mândră că sunt româncă, aşa ne-am născut noi ăştia de pe valea someşului cu mândria asta în sânge însă de fiecare dată când mă lovesc de vreo treabă cu statul mi-i ruşine!

să nu mă apuc de RATUC.... mai bine închei aici!

doar o altă filă de basm

s-a întâmplat în 28 martie 2010, CONCERT ALTERNOSFERA la cluj-napoca!!!

din păcate s-a ţinut în club ring, a fost ca şi faza "concert vama în obosession ".

cu o seară înainte a fost concert phoenix în polus de la 20:oo, vroiam să merg însă exact de la acea oră, acea dată aveam programat altceva, totuşi gândindu-mă că s-ar putea să se întârzie măcar cu o oră începerea concertului am mers până în polus cu speranţa că o să prind măcar zece minute de concert... da de unde... era terminat bine pe când am ajuns.

pe afişele cu alternosfera scria ora 20:00, aşa că la opt fără câteva minuţele am fost prezenţi la uşa ringului unde ni s-a zis: "nu s-a deschis"

"în cât timp să revenim?"

"jumătate de oră"

ok, am mers de mi-am luat un sandwich, am mâncat, au trecut vreo 40 de min... şi mă duc iar la concert...."nu se poate intra"

pula amu'.... ce câcat are dacă intru şi beau liniştită o bere, n-au decât să-şi fută ăia sculele cât vor, ce-mi pasă mie?

într-un final am intrat, cei de la todo îşi zdrăngăneau instrumentele... ne-am pus şi noi la o bere (minuscula şi scumpa) şi am aşteptat, da-de da-de începe...

între timp am mai văzut un moldovean pe care-l cunoşteam şi l-am chemat la masă cu noi să nu stea săracu' singur în picioare sau proptit de vreun perete, după care am mai vazut pe unu' ce era cu un prieten, una peste alta m-am trezit la masă singură cu 4 moldoveni! de fapt... cam toţi de pe acolo erau moldoveni nu ştiu zău dacă eram 5 români!

văzând că nu sinchisesc să înceapă am mers în booha să bem şi noi o bere adevărată, că aia de fiţe de 0.33 mi-o uscat buzunaru'.

pe când ne-am întors au început şi ăia de la todo să cânte, dapoi.... era un emolău ce grohăia şi se manifesta tare comic, cu maieu roz şi tunsoare <ştiţi voi de care>, dădea din cap mişcându-şi mâna ca o piţipoancă. măcar m-au amuzat...

iar într-un aşteptat final au venit pe scenă şi cei de la alternosfera... nu sunt cuvinte care să descrie un concert alternosfera, trebuie trăit!

dând cu capul de cer

am văzut un nor perfect pentru doi. nu oricare doi, noi doi. am vrut doar să-l probăm dar ne-a prins şi am început să luăm altitudine. captivi ai norului am urcat şi am urcat până acum ce... am dat cu capul de cer.

trebuie să-mi doresc să cobor. cum să-mi doresc aşa ceva odată ce am cunoscut raiul? nu sunt supraom să mă pot exila în iadul cotidian! tu ai putea? ne-am înălţat întru iubire împreună şi e minunat aici sus.

am rămas în ochii lumii ca doi protagosnişti de basm ce "au stat o zi şi o noapte la foc".

noi nu avem nevoie de lume, lumea poate şi fără noi...atunci DE CE?

asta-i menirea omului: neîmplinirea!

deci vrând, nevrând trebuie să mai cobor printre oameni! "ce mai faceţi? cum vă simţiţi?"

eu incerc să învăţ să folosesc "liftul". ajunsesem chiar prea în afara lumii. ca în "the truman show" am atins decorul...

de spus n-am numai poveşti cu prinţi şi zâne şi viaţă roz.

îmi amintesc de rev... jucam jungle speed şi beam şi jucam şi beam şi m-am ameţit bine, bine de tot de a fost nevoie să ieşim la aer. am intrat în ceaţă odată cu păşirea pragului. parcă la un moment dat m-a tăiat pişarea şi am mers "departe" şi am urinat la baza unui gard de sârmă, iar la întoarcere am zărit un foc şi ne-am apropiat de el. ştiu că era nesupravegheat. şi a început să tot rupă copaci să-mi facă un foc mare că-mi era firg. din suta de oameni, noi eram singurii ce am stat la foc de tabară. s-a mai apropiat un cuplu de noi, dar atunci am început să devin posesivă şi să le induc cumva ideea că noi suntem stăpânii acelui timp şi spaţiu. aşa că am rămas noi doi cântând...alternosfera şi făcându-ne declaraţii cum numai noi ştim.

nu ştiam că, de sus, lumea ne privea... .

când s-au terminat lemnele şi am început să simţim frigul am luat-o spre cabană târâind după noi căştile :(. când ne-am dat seama rămăsesem doar cu un fir.

expoziţie

of... trebuia joi seara să postez un articol despre expoziţia asta, dar am ajuns prea târziu şi prea obosită acasă.

ideea e că am stat până târziu să o amenajăm frumos că urma să vină şi doamna udrea, printre alţi aleşi ai poporului.

totuşi mi-a plăcut faptul că în bastionul croitorilor am fost numai noi... cinci persoane şi am putut umbla pe unde am vrut!

deci... dacă vreţi să vedeţi ce am lucrat eu o după-masă întreagă, până după 12 noaptea sau pur şi simplu vă pasonează egiptul antic treceţi pe la baba novak!

o labă tristă

fiind mereu înconjurată de băieţi, am învăţat că există mai multe tipuri de labă (eu credeam că toate-s triste).

sfântul valentin pentru mine e ca o labă tristă. adică recunosc că îi foarte "folositoare" această sărbătoare tinerilor până în clasa a opta că no, poţi să vâri în rucsacul colegului/colegilor o felicitare cu o inimioară pe care să scrie "be my valentine", anonimă bineînţeles, iar apoi să aştepţi ca el să ghicească că-i de la tine şi să te pupe pe obraz. logic că, în cazul în care ghiceşte (adică dacă nu-i tâmpit că doar ştie ca te holbi la el de două ceasuri cu un motiv anume), îi spui că.... "pfu... asta?...um...îi un nimic... am dat la mai multi, aşa se face azi".

totuşi această sărbătoare este de o mare însemnătate şi pentru ăştia mai bătrânei (nu mă refer la cocalari că ăia nu-s trecuţi de clasa a opta, d.p.d.v. al dezvoltării intelectuale) numai că una negativă (remember last year?). ce nasol îi să vezi pe toate gardurile pozele cuplurilor în diferite ipostaze, să auzi pe la radio, tv şi orice altă sursă media că "azi îndrăgostiţii fac.../merg....", să vezi tarabe cu câini şi iepuraşi bot în bot (şi ăia au cu cine se pupa!!). până şi google-u' are inimioară! e frustrant. şi atunci VREI, vrei şi tu măcar o futuă de bombonică în formă de inimă.... dar nu-i cine să-ţi ofere. nu-ţi rămâne decât să îţi iei ciocolata în braţe şi să te uiţi la ştiri cum arată că toţi îs fericiţi, după care urmează filmul cu tematică...

şi normal, mai sunt şi cei care n-au nevoie de o zi a îndrăgostiţilor pentru că nu sunt chiar atât de singuri sau au absolvit a opta sau pur şi simplu trăiesc şi se bucură de o astfel de zi în fiecare moment al vieţii lor.

ce fac eu pe 14? haha... that's a secret you'll never know.

no bine no... hai că vă spun: învăţ pentru restanţe şi aştept dragobetele. nu-l aştept că am io fiţe de patrioată acum ci pentru că cică de dragobete se petrece miraculoasa luptă dintre iarnă şi primăvară. o să mă duc afara şi o să urlu din toţi rărunchii: "mori iarnă, mori!!!".

aropo... ieri sau alaltăieri am ieşit afară şi mirosea a primăvară! aţi simţit? era cald, plăcut şi-am... răcit , oricum a fost fain !

pur si simplu: am tras!

le ştiam doar prenumele: laura şi laurenţiu. mi le-au comunicat cei doi coechipieri ai mei în timp ce stăteam să-i pândim. eram toţi la colţul vestic al clădirii unităţii din spatele căminelor din observator, acolo unde era, cândva, terenul de sport. colegii îmi erau chiar lângă zid, iar eu în spatele unui tufiş, vedeam perfect intrarea principală. în timp ce îmi pregăteam arma băieţii îşi pasau unul altuia sarcina de a apăsa trăgaciul. discuţia le-a fost întreruptă de sunetul armei mele. au amuţit instat şi şi-au întors privirile spre mine. am tras aer în piept şi am mai tras o dată. laura a fost prima în vizorul meu. o femeie frumoasă înaltă, păr buclat prins într-un coc tip banană. avea palton muştar pus pe umeri. nu i-am văzut decât profilul, dar a fost suficient să-mi dau seama că era o femeie frumoasă. în mintea mea aşa a rămas, aşa va fi mereu: o femeie frumoasă. îl ţinea pe laurenţiu cu braţul drept. s-a prăbuşit în tip ce braţul mângâia partea stângă a bărbatului. acum era pe jos, cu profilul stâng spre exterior, încă i-l mai vedeam. laurenţiu nici nu apucat să-şi dea seama ce i s-a întâmplat laurei căci a şi urmat-o. m-am întors spre colegii mei, aceştia erau încă muţi aşa că am plecat. m-am simţit vinovată maxim cinci minute, după care mi-am continuat rutina obişnuită.

sinusoida

dacă blogul meu ar fi o carte acum aş începe să scriu volumul doi. dacă până acum am scris despre ofuscări adolescentine, acum simt nevoia sa scriu despre cum mi-am dat seama că viaţa e pur şi simplu SIMPLĂ. staţi liniştiţi, o să urmeze şi volumul trei... căci doar ce urcă trebuie să şi coboare... mai putem spune că nu suntem înconjuraţi de matematică când vedem clar că viaţa e o sinusoidă? dar până la acel volum trei am de trăit o viaţă liniştită, sunt studentă, mă doare în pulă (doar nu-s la poli degeaba)!

oamenii vor răni mereu. dacă m-am resemnat cu ideea asta nu înseamnă că sunt şi de acord, însă ce pot face eu? de trăncăneli despre oamenii secolului nostru m-am săturat. suntem pe maxima negativă a sinusoidei, vom urca, încet, dar vom urca.